Printre uși

 

Ce liniște e între uși,

Ce liniște

Și ce uși

Cu foșnetul lor de parcă ar fi  toamne strecurate printre greieri și scânduri vopsite verde sau roșii din care, în vremi, s-au încropit niște uși, acele uși printre care călcâiul de om pășește timid,

Cu teama de a nu strivi secundele, tainele, frunzele, foșnetul însuși…

Și ce liniște;

Cu aripile ei de duminici din care se-mpletesc cupole și cununi din flori de mesteceni..

Și ce mesteceni

Doborâți pentru a se încropi niște praguri de uși și bănci

Pe care tu și eu și noi ne așteptăm destinul, trăindu-ne până când secundele se vor revărsa peste buza oceanului istoriei proprii și secolului de cuvinte și de eoni de cântec și de gând de iubire, măiastru….

 

Ce liniște e între uși, iubire

Și ce duminici printre neduminicile noastre…

 

Traian Calistru, septembrie 22