Printre uși

 

Ce liniște e între uși,

Ce liniște

Și ce uși

Cu foșnetul lor de parcă ar fi  toamne strecurate printre greieri și scânduri vopsite verde sau roșii din care, în vremi, s-au încropit niște uși, acele uși printre care călcâiul de om pășește timid,

Cu teama de a nu strivi secundele, tainele, frunzele, foșnetul însuși…

Și ce liniște;

Cu aripile ei de duminici din care se-mpletesc cupole și cununi din flori de mesteceni..

Și ce mesteceni

Doborâți pentru a se încropi niște praguri de uși și bănci

Pe care tu și eu și noi ne așteptăm destinul, trăindu-ne până când secundele se vor revărsa peste buza oceanului istoriei proprii și secolului de cuvinte și de eoni de cântec și de gând de iubire, măiastru….

 

Ce liniște e între uși, iubire

Și ce duminici printre neduminicile noastre…

 

Traian Calistru, septembrie 22

Și-n scrumul unei răni

 

Și-n scrumul unei răni,

Clipe pustii

Arzând

Din care

Culegi mărgăritare, asemeni unui șirag de sentimente

Curate, toate albe, precum catifelatele cuvinte

Și-apoi…

Ce zici?

Din cenușa amiezilor gri

Odrăsli-vor norii pufoși de lumină ca niște metafore ale iubirii…

 

Și-n scrumul unei lacrime

Rouă și floare

Romanță, poveste

Dând inimii, mirare, solemn, bunăveste…

 

Traian Calistru, august 22

Pledoarie pentru aripi

 

 

de n-ar fi gândul,

ce folos omul?

 

de n-ar fi visul,

ce folos dorul?

 

de n-ar fi rostul...

ce folos zborul?

 

de n-ar fi zborul,

ce rost aripile....?

 

 totuși...

acelea,

 aripile,

întâmplându-se, în fapt, să curgă ușor, a topire,

în infinitul lor poem, lumea întreagă cuprinzând-o deplin,

 preînchipuie   prin dragostea lor dansul unor păsări nalte și albe;

 

și totuși, zbaterea lor,

asemănându-se  văpăii în formă de inimă,

tâlcuiește al păsării cântec...

 

de n-ar fi aripile ca să-nfășoare-n întinderea lor visul dezgolit de soare,

ce -ar fi zborul?

 

Traian Calistru, august 22

O tușă și încă una

 

 

Din fumul de țigară cu izul dulce al epidermei de vară, țesut-am nopții veșmânt de mătase.

 

Stinghere, acordurile iubirii își strecuraseră umbrele în clepsidre pentru a ne măsura cuminte, liniștea.

 

Știai? Te priveam iubindu-te, strivindu-mă de făptura ta cu atingere adâncă și frumoasă.

 

Sub bolțile albastre și sub clar de lună, viețile noastre se iubeau curgându-se și se trăiau iubindu-se.

 

Traian Calistru, august 22

Și-n clipa...

 

Și-n clipa de azi i-un prezent blând și fecund.

Și-n clipa de ieri un gând trist, ploaie și vânt.

Trăind pe pământ,

Iubind pe pământ

Cu ochii spre cer,

Cu privirea în zare, spre marea cea mare,

În zori de iubire o tandră chemare.

Și-n clipa de azi totem

Și-n clipa de mâine poem…

Traian Calistru, august 22

Fragmente...

 

-Iubește-mă azi..

-De ce azi?

-De ce nu azi?

-Acum?

-De ce nu acum?

-Chiar, de ce?

-Pentru că azi, acum cuprind în sufletele noastre absolutul iubirii….

-Azi, acum?

-Azi, acum…

-De ce nu mâine?

-Mâine va fi un alt azi… atunci vom fi departe, în zbor..

-Ca doi albatroși?

-Ca doi albatroși.

-Frumoși?

-Albatroșii întotdeauna sunt frumoși…

-Atunci, te iubesc azi…

-Sigur că mă iubești azi…

-Știi că te-am iubit și ieri și că te voi iubi și mâine?

-Întotdeauna am știut că mă cuprinzi cu aripa ta iubindu-mi azi, mâine, oriunde și oricât…

-Oriunde și oricât, așa este….

-O să-mi fii…

-O să-ți fiu în iubire. Cu iubire. Prin iubire. Dincolo de orice calvar sau gând amar.

-Bucurându-te…

-Bucurându-mă…

-Iubește-mă.

-Te iubesc.

 

Traian Calistru

Aceeași imagine

 

 

 

Sub timp, vremile;

Sub vremi, norii și păsările și vântul;

Deasupra tuturor:  soarele și apa și cerul albastru…

Sub eter, caldarâmul pe care,

Pașii noștri modelează catrene

De frunze, de ploi, de lumină și de vară…

 

Și-s pașii noștri mistuiți de propria lor cadență

De propriul lor viers

Și-s trecerile noastre

Șirag de poeme descrise-n foșnet de frunze, în muchii de piatră și-n adiere de vânt…

 

Undeva, o aripă plutește rătăcind prin cetăți….

 

 

Traian Calistru, august 22

Ianna (LVIX)

 

 

Mă voi adânci în tine…

Ca un râu curgându-ți prin vene

Hrănindu-te asemenea tulpinii în care urc,

Mesteacăn fiindu-mi, cetină iubindu-mă

Gustându-mă ca pe o rază de lumină

Pentru a-mi deveni rădăcină

Pentru a-ți fi rădăcină…

 

Traian Calistru 

Imagine

 

Din buza norilor, se crăpase-n ochi de soare o floare...

Și ce splendoare...

Și ce mirare-n bulbul violet

Deprins a exploda ca un țipăt fin și prelung

În amiaza când valurile-și torc dorul,

Preschimbându-l în veșmânt al zorilor.

 

Din prea plin de iubire sculptată în cută de frunte și-n ostrov de suflet…

 

Traian Calistru, august 22