Și-n
scrumul unei răni,
Clipe pustii
Arzând
Din care
Culegi mărgăritare,
asemeni unui șirag de sentimente
Curate,
toate albe, precum catifelatele cuvinte
Și-apoi…
Ce zici?
Din cenușa
amiezilor gri
Odrăsli-vor
norii pufoși de lumină ca niște metafore ale iubirii…
Și-n
scrumul unei lacrime
Rouă și
floare
Romanță, poveste
Dând inimii,
mirare, solemn, bunăveste…
Traian Calistru, august 22
de
n-ar fi gândul,
ce
folos omul?
de
n-ar fi visul,
ce
folos dorul?
de
n-ar fi rostul...
ce
folos zborul?
de
n-ar fi zborul,
ce
rost aripile....?
totuși...
acelea,
aripile,
întâmplându-se,
în fapt, să curgă ușor, a topire,
în
infinitul lor poem, lumea întreagă cuprinzând-o deplin,
preînchipuie prin
dragostea lor dansul unor păsări nalte și albe;
și
totuși, zbaterea lor,
asemănându-se văpăii în formă de inimă,
tâlcuiește
al păsării cântec...
de
n-ar fi aripile ca să-nfășoare-n întinderea lor visul dezgolit de soare,
ce
-ar fi zborul?
Traian
Calistru, august 22
Din
fumul de țigară cu izul dulce al epidermei de vară, țesut-am nopții veșmânt de
mătase.
Stinghere,
acordurile iubirii își strecuraseră umbrele în clepsidre pentru a ne măsura
cuminte, liniștea.
Știai?
Te priveam iubindu-te, strivindu-mă de făptura ta cu atingere adâncă și
frumoasă.
Sub
bolțile albastre și sub clar de lună, viețile noastre se iubeau curgându-se și
se trăiau iubindu-se.
Traian
Calistru, august 22
Și-n clipa de azi i-un prezent blând și fecund.
-Iubește-mă
azi..
-De
ce azi?
-De
ce nu azi?
-Acum?
-De
ce nu acum?
-Chiar,
de ce?
-Pentru
că azi, acum cuprind în sufletele noastre absolutul iubirii….
-Azi,
acum?
-Azi,
acum…
-De
ce nu mâine?
-Mâine
va fi un alt azi… atunci vom fi departe, în zbor..
-Ca
doi albatroși?
-Ca
doi albatroși.
-Frumoși?
-Albatroșii
întotdeauna sunt frumoși…
-Atunci,
te iubesc azi…
-Sigur
că mă iubești azi…
-Știi
că te-am iubit și ieri și că te voi iubi și mâine?
-Întotdeauna
am știut că mă cuprinzi cu aripa ta iubindu-mi azi, mâine, oriunde și oricât…
-Oriunde
și oricât, așa este….
-O
să-mi fii…
-O
să-ți fiu în iubire. Cu iubire. Prin iubire. Dincolo de orice calvar sau gând
amar.
-Bucurându-te…
-Bucurându-mă…
-Iubește-mă.
-Te
iubesc.
Traian
Calistru
Sub
vremi, norii și păsările și vântul;
Deasupra
tuturor: soarele și apa și cerul
albastru…
Sub
eter, caldarâmul pe care,
Pașii
noștri modelează catrene
De
frunze, de ploi, de lumină și de vară…
Și-s
pașii noștri mistuiți de propria lor cadență
De
propriul lor viers
Și-s
trecerile noastre
Șirag
de poeme descrise-n foșnet de frunze, în muchii de piatră și-n adiere de vânt…
Undeva,
o aripă plutește rătăcind prin cetăți….
Traian
Calistru, august 22
Mă voi adânci în tine…
Ca un râu curgându-ți
prin vene
Hrănindu-te asemenea
tulpinii în care urc,
Mesteacăn fiindu-mi,
cetină iubindu-mă
Gustându-mă ca pe o rază
de lumină
Pentru a-mi deveni rădăcină
Pentru a-ți fi rădăcină…
Traian Calistru
Din buza norilor, se crăpase-n ochi de soare o floare...
Și ce
splendoare...
Și ce
mirare-n bulbul violet
Deprins a
exploda ca un țipăt fin și prelung
În amiaza
când valurile-și torc dorul,
Preschimbându-l
în veșmânt al zorilor.
Din prea
plin de iubire sculptată în cută de frunte și-n ostrov de suflet…
Traian
Calistru, august 22
